Prezentul și viitorul conținutului de la Wecontent 2019 (P)


Să vă zic sincer, nu am mai râs de mult timp la o Conferință ca la Wecontent. Bine, poate e de vină și faptul că am fost cu o gașcă de 3 copywriteri, ceea ce a făcut totul mai spumos. Dar, faptul că un speaker a fost întrerupt brusc, că la un moment dat am asistat la o prezentare unde vorbitorul prezenta atât de repede și punea informații care nu prea aveau sens între ele, că totul a culminat cu un final cu muzică de festival și confetii, a stârnit umor. Nu vreau să zic că asta e rău, a fost relaxant, am aflat și informații interesante, am văzut niște exemple de la branduri care fac bine content marketing, așa că toate bune. Până una alta, cred că ar fi bine, totuși, să facem conținut pentru branduri cu mai mult umor și să nu ne mai luăm atât de mult în serios în online. Și să avem curaj, ca branduri, ca oameni care lucrăm pentru companii, ca antreprenori sau CEOs.

Pentru cei care nu au ajuns și care sunt interesați să facă conținut bun în 2020, o să las câteva idei adunate pe care le consider utile și pe care o să încerc să le aplic (sau măcar să le explic) și clienților pentru care lucrez ca și Strateg de Digital, fie pentru strategiile anuale, fie pentru Conținut pe platforme sociale sau pe blogurile de companie:

  • Nu mai putem vorbi de o strategie SEO simplă, nu mai contează atât cuvintele cheie sau a face volume de conținut pe un website. Totul este despre conținut relevant și ceea ce este realmente interesant pentru consumator.
  • Binge Marketing  sau o strategie sustenabilă de marketing care te ajută să creezi relații pe termen lung cu posibilii consumatori prin “serial content”, bazat pe interese comune pentru audiența și brandul tău. Adică, încerca să faci conținut ca un scenariu de serial de pe Netflix, în care să stârnești curiozitatea userilor, astfel încât să îi faci să revină.

  • Consumatorii devin Prosumers -adică consumă și produc conținut. Fiecare dintre noi suntem creatori de conținut și nu mai primim orice de la un brand. Cei 4P ai marketingului se schimb, astfel vorbim de: Engagement, Experiențe, Personalizare, Pasiune. Pe scurt, ca și companie trebuie să realizezi că dacă prin conținutul tău nu impactezi realmente consumatorii, nu te legi de o nevoie a lor, nu le oferi o experiență personalizată, atunci faci content marketing degeaba.

  • Websiteurile de prezentare trebuie să devină platforme de conținut cu subiecte utile pentru audiență. Este nevoie de a face un pas înainte și a da experiențe senzoriale, memeuri, pasiune, implicare. Consumatorii nu sunt deloc ușor de impresionat, nu mai pun accent doar pe preț sau pe beneficiile unui produs.
  • Viitorul în content marketing este despre tehnologie: Internet of Things, Big Data, 3D Printing, Marketing Technology. Poate pare exagerat, dar sunt deja branduri giganți care folosesc cu succes aceste tehnologii.
  • Conținut prost în care se bagă o sumă mare de media rămâne tot conținut prost, fără impact. Se spune că noua publicitate este conținutul de calitate. Și cu toții o credem, dar cred că mai avem mult până acolo, până când procentul din buget pentru a face conținut să fie mult mai mare față de cel de media. Conținutul ar trebui să fie “discutabil”, share-uibil, relevant, util, consistent, neașteptat sau măcar una din acestea. E de preferat mai puțin conținut și bun decât volume inutile sau repetitive. Succesul în content marketing se câștigă, nu se cumpără!

O să închei cu un caz simpatic, din California, a unui agent imobiliar. Acesta și-a făcut un site, apoi a decis să facă un pdf cu 70 de pagini, gratuit pentru oricine. L-a încărcat pe website și a pus în el toți pașii pentru a cumpăra case în zonă, trucuri, scenarii, proceduri. Teoretic, am putea crede că a greșit și că și-a dezvăluit secretele. În practică, asta l-a diferențiat de restul și a primit cele mai multe cereri de la clienți în urmă acelui document, deoarece cei care îl citeau renunțau după câteva pagini și preferau să apeleze la serviciile lui. Excelent!

Și vă mai las la final un tip de conținut inedit făcut de Lenovo pentru a explică userilor ce este VR. Poate vă inspiră pentru a încerca să vă diferențiați de concurență și, măcar în 2020, să aveți curaj în comunicare!

  • 8
    Shares
  • November 13, 2019
-->

Poate te interesează

Am lansat LIBERTY DIGITAL – echipa de freelanceri seniori de care ai nevoie!
November 15, 2022
Scriu la prima mea carte și mă gândesc să aleg Print One Book – platforma pentru autori independenți (P)
July 26, 2021
MASTERING Facebook & Instagram Ads – Curs pentru ANTREPRENORI
January 13, 2021
Utile de la Conferința Influencer Marketing
September 17, 2019
De la Zilele Biz adunate – creativitate practică și inovație constructivă
November 27, 2017
Se pot introduce meseriile de pe net în COR?
March 11, 2017

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *