Top 10 dacă vizitezi Tenerife


Am ales Tenerife dintr-o întâmplare, dar am pornit spre această insulă cu total alte așteptări și, cum aveam să aflu ulterior, complet neinformată. De obicei sunt genul de turist căruia îi place să fie surprins de ce va descoperi în vacanță, dar nici că așteptam să îmi placă atât de mult. Dar să o luăm cu începutul. Mă interesau gradele din termometru, așa că promisiunea a 20 de grade a fost un motiv suficient să mă determine să îmi cumpăr bilet de avion. În plus, prietenii mei mutați de câteva luni îmi povestiseră despre un carnaval similar cu cel de la Rio. Nu mi-a trebuit mai mult pentru a decide să fac un concediu pe insulă. Doar că, la aterizare pe aeroport am aflat că sunt pe cel greșit, adică în în Tenerife Sud. Am luat autobuzul (biletul care a costat 8 euro) către Nord și am făcut aproximativ o oră. Astfel a început aventura. Plus vreo 18 grade, într-o zi de februarie în care în București erau doar două.

Tenerife este cea mai mare insulă din arhipelagul Canare, se află în mijlocul Oceanului Atlantic și este cunoascută ca “paradisul primăverii eterne”. Este singurul loc din Europa unde se poate face în orice anotimp plajă, fiind de fapt mult spre Africa. Pentru a vă face o idee pot spune că se fac aproape 2 ore cu avionul de pe continentul spaniol până în Tenerife. Pe lângă soare și scăldat, are o multitudine de alte atracții și posibilități de a-ți petrece timpul liber. Mi-a fost greu să selectez, dar am făcut un Top 10 activități și locuri pe care le recomand dacă vizitați insula

1. Vizitați cele mai spectaculoase plaje: Teresitas, Playa de las America, Adeje, Torviscas, Playa Paraiso, Candelaria. Personal, aceasta este preferata mea datorită alăturării de port, de orășel cu străduțe mici, dar și pentru că nu este atât de populară. La polul opus se află Los Gigantes, plină de hoteluri, centre de spa, cunoscută pentru stâncile gigante, dar și pentru că aici se află cel mai mare port de agrement. Nu uitați să aveți la voi costumul de baie și crema pentru protecție solară. Ceea ce poate nu ați mai văzut este nisipul negru, atât de fîn

t9

t29

t30

t312. Urcați pe Teide pentru un peisaj senzațional, puțin hiking sau pentru a lua telegondolă și a ateriza la o altitudine de 3700 de metri. Muntele Teide este amintirea vulcanului cu același nume. Este incredibilă alăturarea de cactuși, conifere și deșert. Drumul cu mașina la urcare și la coborâre se va lăsa cu exclamații continue deoarece la fiecare curbă pare că se schimbă imaginea.

t24

t25

t6

t26

3. În partea de nord a insulei se află Arborele Drago, copacul cu formă ciudată pe care poate l-ați mai văzut prin imagini. Este situat într-o Grădină Botanică unde trebuie să plătiți 5 euro. Totuși, mai frumos este Icodul, adică sătucul unde este situat. Icod este plin de bananieri, copaci de avocado, portocali și alte fructe exotice. Iar la poalele acestei așezări se află portul San Marcos cu o panoramă adorabilă, perfectă pentru un apus.

t22

t23

4. Satul Masca este în vârf de munte, iar urcatul printre serpentine, privind spre Vulcan este în sine o nebunie. Nu o să-ți vina să crezi pe unde ai fost când vei privi de sus. Respirați adânc și încărcați bateriile cu aerul curat de sus.

t18

t19

5. O zi prin Santa Cruz la pas. Nu ratați terasele din stradă unde au tot felul de cafele aromate. Treceți peste podul central, opriți la Biblioteca Centrală care este modernizată, poate și la Muzeul de Arte Frumoase pentru a vedea colecțiilor unor artiști contemporani. La Piața Africană veți găsi tot felul de mirodenii, legume, fructe, brânzeturi și cărnuri la prețuri excelente. Continuați până la Auditoriu de Tenerife, construit între 1997 și 2003 din marmură albă care lucește noaptea. Puteți merge la operă aici sau privi doar spre ocean de sus. Nu aveți cum să nu vedeți parcurile atât de verzi, în special Garcia.

t34

t32

t17

t12

t13

t16

6. Grădina Botanică La Otrava are 3000 de specii exotice, flora insulelor Canare, dar și specii tropicale și subtropicale. E un prilej bun de zenificare, de pierdut de restul grupului și visat. Apoi colindați La Otrava deoarece o să vă îndrăgostiți de case și o să vă doriți să vă mutați acolo la bătrânețe.

t50

7. Mâncat la un restaurant de pe malul oceanului, pe oricare plajă. Ales dintr-o varietate de pește și fructe de mare, alături de sangria sau mojito. Cel mai mult mi-a plăcut în Puerto de la Cruz, la un restaurant Rustic amplasat în stâncă, deasupra apei. Deasemenea, Tenerife înseamă paella, preparată în mai multe feluri, cartofi arrugadas (incretiti), prăjiți, fierți și umpluți cu ton sau alte nebunii; o varietate de sosuri precum cel verde sau cel picant; tapas, adică aperitive.

t52

t51

8. Plajă, privit surferii sau făcut surf, snorkeling sau orice fel de activitate din această categorie. Deasemenea, dacă ajungeți pe un deal să vedeți de sus orașele și navele luminate, nu o să regretați. Eu am făcut asta pe Teresitas. Leneviți în voie dacă sunteți la plajă. Aici nu se grăbește nimeni și toți sunt extrem de zâmbitori.

t27

t2

t3

16836145_10155078392023256_5331349902486445858_o

9. O petrecere pe ritmuri latino, în păși de bachata și salsa. Canarioții sunt tot timpul cu chef de distracție, beau shoturi în stradă, dansează, vibrează, nu se agită atât de mult ca noi continentalii. Party în Tenerife înseamnă o noapte pe care sigur nu o veți uita.

t21

10. Carnavalul din Santa Cruz de Tenerife. Desigur, asta se poate întâmplă dacă sunteți în insule la finalul lui februarie. Credeți-mă pe cuvânt că merită să planifi vacanța din timp pentru așa ceva și este mult mai ieftin decât la Rio, deși paradele sunt similare. Am povestit aici mai multe despre Carnaval.

IMG_6624

Poate nu știați, dar Tenerife este o destinație turistică ieftină. Cu excepția biletului de avion care poate fi și câteva sute bune de euro, tot ce înseamnă cazare, mâncare, transport sau bilete de intrare  sunt accesibile. O mașină de închiriat 3 zile este undeva în jur de 100 și ceva de euro, de aproximativ 3 ori mai puțin decât pe Coasta de Azur. O cola sau o bere la orice pub ar fi cam 2 euro, iar o cafea 1.5 euro. Nici nu pot compara cu țările vestice, dar pot garanta că e mai bine decât în București. La fel se întâmplă și cu tutunul, cu alcoolul, hainele sau cosmeticele.

Practic, Tenerife este un mic paradis cu lume caldă, vreme bună și stil de viață necostisitor. Și chiar dacă nu mă credeți, este plin de familii de români, unii fiind acolo de peste 10 ani. Nu o să vă simțiți singuri dacă decideți să emigrați. Pentru că eu mă așteptăm la o mică stațiune și am dat peste o insulă extrem de frumoasă și unde aș mai fi avut ce să fac încă o săptămână cel puțin, recomand o vacanță în Tenerife în orice sezon, orice combinație de grup și chiar pentru un sejur romantic! 🙂

t4

lumiiii

  • 180
    Shares
  • March 5, 2017
-->

Poate te interesează

5 zile în QATAR – merită să vizitezi?
December 13, 2024
Ce să nu ratezi în Paris, mai puțin turistic – partea a treia
September 14, 2024
2 zile în Tirana – capitala gri acoperită de culori
June 16, 2024
Câteva zile în Oman (Muscat, Whadi Desert și Wadi Bani Khalid)
April 07, 2024
Culorile Mumbaiului – un oraș greu de înțeles, minunat de explorat!
April 05, 2024
Experiența mea într-un ashram din India
March 31, 2024

2 Comments

Andrei
Reply March 6, 2017

Destul de comercial articolul. Tot ce ai scris tu se regaseste pe orice site de turism, nu stiu de unde fraza "nu se regasesc in ghiduri turistice". Ai vizitat fix ce ar vizita orice om normal. Pacat ca ai omis multe locuri minunate, total necomerciale, mult mai frumoase si stiute doar de sateni.
Masinile se pot gasi si la 16-20 de euro pe zi (VW Polo) la Pluscar. Asta ca sa facem o parere cat mai subiectiva. Ah, si zborul, cam 3 ore din Madrid si 3 ore jumatate din Barca.

Te pup

    Luminita Balaban
    Reply March 6, 2017

    in 8 zile am vizitat ce am reusit, fara graba si in voie. pe google gasesti descrierea stricta. la costuri eu am zis ce am trait acum. de la continent, nu de la madrid am zis, legat de avion. dar merci de feedback si o zi super sa ai! :) p.s. m-ar ajuta o fata pe facebook sa stiu cu cine vorbesc.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *