Sport echilibrat, nu trend, chin sau obligație


De când mă știu fac sport, dar niciodată nu mi-am dorit performanță. Sunt adesea întrebată despre acest subiect, deoarece este vizibil că fac sport, din cauza sau datorită musculaturii, poate un pic prea accentuată. Mie însă îmi place și prefer să am brațele bine conturate decât să știu că atârnă anumite părți. Totuși, tot de la sport mi se trage de gamba accentuată, de la sport practicat greșit. Pe de altă parte, dacă mă uit că încă am abdomen aproape perfect, mă simt din nou bine și nu regret nimic. Oricum, mereu zic că se vede cine a practicat sport din copilărie și cine nu, atât prin prisma corpului tonifiat, dar și a obiceiurilor din viața de adult. Și totuși, nu cred în excese, nu cred în constrângeri, nu cred în chin și nu cred că sportul ar trebui văzut ca ceva la modă sau ca o corvoadă pentru a arăta bine, după standardele societății.

Dă-ți voie să găsești bucurie în mișcare!

Încerc să spun că mișcarea are numai beneficii, de la forma fizică la starea psihică, te face să te miști mai ușor, să te simți mai tânăr, îți redă pofta de viață, te bine dispune. Dar, fiecare trebuie să își găsească propriul mod de a face sport, cel care ii  provoacă plăcere. Dacă trendul este să mergi la sală, dar ție nu-ți place și stai mai mult pe telefon, nu mai plăti abonament degeaba. Există alergat, fotbal, handbal, dansuri, orice altceva. Experimentează și nu te forța. Dă-ți voie să găsești bucurie în mișcare, să fii atent la respirație, la senzațiile din corp, la cum te simți după, la gândurile pe care le ai după. Degeaba îți spun eu că pentru mine mixul de: program de 50-60 minute în sală de fitness + mersul pe bicicletă uneori + jogging în parc + yoga este excelent. Foarte posibil să nu empatizezi, să te obosească să tragi la aparate. Dar, insist să faci mișcare, fie că asta înseamnă să mergi 3 ore pe jos zilnic. Odată cu trecerea anilor, mobilitatea oaselor scade, grăsimea se depune mai ușor, organismul intră în rutină, astfel încât o să resimți un tonus scăzut, o să apară vergeturi, celulită, burtică, piele lăsată și toate alea.

Atunci când ai făcut toată viața sport, nu ai cum să mai încetezi. Personal, dacă se întâmplă să am o săptămână, chiar două, fără să alerg, mă simt rău. Sportul e și el un fel de drog, tocmai de aceea nu cred în excese. Și spun asta tot din experiență, deoarece am avut o perioadă în liceu când mergeam aproape zilnic la aerobic, iar efectul ulterior a fost să pun multe kilograme. La fel se întâmplă și cu foștii sportivi de performanță, odată încetată activitatea au probleme de greutate și emoționale. Sportul poate să între în rutină, să fie asociat cu relaxarea, cu timp petrecut cu tine, cu deconectare de la Social Media. În plus, dușul de după ora de sport este magic. O să îți placă să te uiți în oglindă, o să simți o stare de euforie, o să fii mândru că ai reușit. Poate nu e ușor să convingi pe cineva sedentar să facă mișcare, dar cred că fiecare din noi putem mobiliza.

Cum ar fi ca, la o zi de naștere, în loc de o sticlă de vin să luăm un voucher pe o lună la cycling? De ce nu invităm prietenii să iasă cu rolele cu noi sau să mergem la patinoar? De ce nu închidem telefonul pentru a sta cu cei mici în parc și a-i învăța câteva întinderi adecvate pentru vârsta lor?

Orice început este greu, mai ales dacă au trecut 30 / 40 de ani fără sport. Dar nimic nu este imposibil. Sportul echilibrat devine o bucurie. Tot ce creează coșmaruri și dezgust ar trebui abandonat. Fie că începi cu un trainer, cu un vlog despre serii de antrenament, cu o carte motivațională, cu acest articol, cred că e momentul ideal să ai mai multă grijă de tine, să prioritizezi mișcarea, să te respecți și să îți apreciezi corpul deoarece e singurul pe care îl ai în viața asta și cel care stă zilnic cu tine și te ajută să trăiești. Nu există nu am timp, există doar priorități. Copiii te vor aprecia mai mult dacă faci sport decât dacă stai cu ei la televizor; iubitul va fi mai încântat; munca se face și fără alea una două ore când ești la sală. Testează, fii blând cu tine și găsește un echilibru și în sport, astfel încât să devină că o doză de fericire, pe care să nu vrei să o mai lași până când nu te vor mai ține balamalele. Ne vedem la sală sau în Herăstrău la alergat!

  • 31
    Shares
  • September 20, 2019
-->

Poate te interesează

Cum am depășit fobia de apă în bazin / mare / ocean
January 13, 2024
Ținute de tenis… pe lux – câteva branduri tenis și golf
October 10, 2023
Produse vegetariene și vegane pe care le cumpăr constant
September 26, 2022
VISION BOARD – instrument pentru a atrage ce îți dorești. Cum funcționează!
July 17, 2021
Mișcare acasă, fără diete, suplimente alimentare bune și echilibru
January 24, 2021
Înlocuiește obiectivele de început de an cu manifestarea intențiilor
January 08, 2021

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *