Cum să ai grijă de tenul gras și seboreic
Mi-ar fi plăcut să am un ten perfect, să ies tot timpul nemachiată din casă, să nu investesc absolut nimic în produse cosmetice și de make up. Din păcate, nu am fost niciodată o femeie cu tenul perfect, chiar dacă sunt și momente bune, când este curat și luminos. Sigur că e importantă moștenirea genetică, că se vede efectiv pe chip cum te simți la interior și că e important cum ai grijă de el, dar și alimentația și hidratarea. Și cu siguranță am încercat mai multe rețete și încerc să nu îl agresez. Dar, întâlnirea de ieri a venit cu câteva revelații. Am avut șansa de a cunoaște o persoană care mi-a deschis ochii și de la care am aflat lucruri pe care nu le știam. Convingerea mea este că, bombardați de reclame și alte tipuri de promovare, de informații luate aiurea de pe net, ajungem să facem greșeli pe propria piele, fără că măcar să conștientizam. Și o să explic cazul meu. Acest articol este special pentru femeile care au tenul normal spre gras, sensibil, piele subțire și cu tendințe seboreice.
Am ajuns la Ana la Ania Beauty Studio din întâmplare, dar discuția cu ea și analiza pe care mi-a făcut-o au demontat aproape tot ceea ce știam și făceam cu tenul meu. Mi-a plăcut mult locul, modul ei de a trata, faptul că folosește produse foarte calitative și tehnologia de ultima oră folosită. Totuși, informația transmisă este ceea ce mă face acum să o recomand. Tocmai pentru că povestea ei și dorința de a se specializa în estetică faciala a început cu propria persoană, de la problemele pe care le avea ea cu tenul. Asta m-a făcut să am și mai multă încredere. Și mi-a povestit Ana că încearcă cu fiecare client care îi intră în salon să poarte discuții despre stilul de viață înainte de a pune un “diagnostic” și a începe tratamentul. Fiecare persoană este diferită, iar o rețetă unică nu există. Pot spune că m-a făcut să am încredere că sunt pe mâini bune și vreau să o recomand și celor care nu mai știu ce să facă cu petele, acneea și alte nebunii care ne fac, cel puțin pe noi femeile, să ne simțit inconfortabil și să ne ascundem uneori de ochii mulțimii.
Dacă ai pete roșii, cel mai probabil că ai pielea subțire. Asta înseamnă că tenul este sensibil, se poate înroși rapid sau se irită. Am aflat astfel că singură îl terorizam: cu mers des la saună, cu lăsat o mască de argilă aproape o oră pe față, cu scrub cu cafea, cu celebrul Foreo. Pentru pielea subțire capilarele sunt destul de expuse, astfel ele se pot sparge ușor dacă îngrijirea este agresivă. Cam așa apare cuperoză. În cazul meu, aceste vase de sânge sunt deja sparte în special în zona obrajilor, iar dacă aș fi continuat cu ceea ce făceam, probabil aș fi ajuns la rozacee. Aceasta este imposibil de tratat. De acum știu că trebuie să evit tot ceea ce provoacă accelerarea bruscă a circulației sangvine periferice:
-diferențele bruște de temperatură
-consumul de iute, piperat, alcool în exces
-sauna (pe lângă faptul că de la temperatura ridicată în sauna vasele se sparg, pielea se mai și deshidratează; în general în saună se recomandă consumul mare de apă și suc de roșii, pentru a restabili aportul de apă în oraganism și mineralele ce se pierd prin transpirație)
-frecatul feței cu produse abrazive: zaț de cafea, sare de mare, microdermabraziune, vacum, măștile de față exfoliante care se lipesc foarte tare, periile electrice de curățare
Ana mi-a spus că tenul meu are și tendințe seboreice. Adică, glandele sebacee sunt destul de active și produc un surplus de sebum, care uneori (în perioade de stres sau la menstruație, când hormonii se dezechilibrează) se inhibă și se produc pustule (coșuri). Așadar, NU AM ACNEEE, ceea ce este revelator și mă face să renunț la diverse produse special gândite pentru această probleme deoarece ele usucă tenul. Glandele sebacee simțind că tot se ia din acest strat protector de sebum, vor încerca să compenseze lipsa lui, astfel tenul devenind și mai uleios/gras. Tot pentru a nu întinde aceste pustule este ok să nu folosim produse abrazive și nici măcar prosop deoarece acesta rupe pustulele astfel împrăștiind inflamația pe ten. Persoanele cu ten seboreic ar fi bine să stea departe de mâncarea condimentată, lactatele, dulciurile deoarece toate susțin și mai mult inflamația în organism. Practic, supele mele asiatice mega condimentate mâncate în exces, masca cu argilă o dată la două zile 1h și crema anti acnee au făcut doar rău și am trăit în întuneric până acum. Eu sunt singura vinovată pentru faptul că nu am tenul ok.
La Ania Beauty Studio mi s-a reamintit ceea ce știam, dar las aici deoarece va ajută și pe voi, indiferent de tipul de ten, dar mai ales dacă este gras:
–protecția solară este esențială, mai ales în sezonul cald și cu precădere când ne expunem la soare pe timp îndelungat. Eu folosesc crema de la academie cu SPF 50. Și da, soarele pare bun, dar face riduri și dezhidratează teribil. Mi se pare incredibil când văd femei care stau în miez de zi la plajă, fără pic de cremă.
-după demachiere cu produse ce conțin ulei (apă micelară, lapte demachiant) tenul se spală cu apă curată. Multă vreme am crezut că e ok să folosesc doar apa micelară și nu conștientizam că are particule care încărca tenul.
-este indicat ca după demachiere, să folosim și un tonic potrivit pentru reglarea de sebum și normalizarea ph-ului pielii.
Sper că ați avut ce lua din acest articol. Eu mă declar cucerită de Ana și abia aștept să merg din nou la salon, voi încerca să respect cele menționate și sper că 2019 să fie anul când tenul meu va arăta tot mai fresh și mai luminos!
- June 20, 2019