Acum câteva săptămâni am fost la o conferință la care cineva din public a întrebat speakerii despre feeurile unui freelancer și modul în care acestea se stabilesc. Răspunsul nu a fost prea complex, dar e posibil să nu se fi înțeles realmente problema. Zic asta deoarece uneori uităm că începutul vine cu multe întrebări și nelămuriri, atunci când suntem deja experimentați. Și nu toți am trecut prin agenții sau am avut acces la bugete înainte de a fi pe cont propriu. Sunt unii freelanceri foarte buni pe ceea ce fac, dar, pentru că nu cunosc piața, le este greu să se vândă și să se aprecieze. Circulă tot feluri de mituri, unii consideră că se pot da “la oră”, alții pun prețurile efectiv din burtă, iar altă parte așteaptă să primească o propunere de la client. Cred că lucrurile nu se vor schimba complet, într-o lume în care încă ne obișnuim cu faptul că există viață și dacă nu ai job stabil și că freelancerii muncesc la fel de mult, dacă nu chiar mai mult și că nu sunt întotdeauna asociați cu mână de lucru ieftină, ci cu implicare, skilluri aparte, disponibilitate și profesionalism.

Din punctul meu de vedere, dacă ai experiență în domeniul în care ești freelancer și ai mai lucrat pe proiecte din postura de angajat, poți gândi destul de simplu un Rate card. În cazul meu, am scăzut feeurile față de cele pe care le dădeam în agenție, cu până la de 3 ori. Apoi, cred că poți seta un tarif și în funcție de client deoarece, în mod cert, un client care vinde medicamente va avea buget mai mare decât un ONG. Am văzut și cazuri în care analiza se face pe baza profitului pe care freelancerul îl va aduce: dacă în urmă campaniei livrate se presupun conversii de x, atunci freelancerul poate cere un procent din această sumă. Personal, încerc să nu leg cele două variabile deoarece, cel puțin în cazul unei strategii de digital, că o implementează și urmează apoi pentru a ajunge la rezultate, că nu, eu oricum am muncit. Nu sunt de acord nici cu “la kilogram” deoarece nu cred că e treaba clientului câte ore petreci tu pe un proiect, ci cum îl susții și predai la final. Și da, empatia cu clientul, plăcerea de a lucra pe acel job, dacă este sau nu un proiect de portofoliu sau de premii, perioada financiară prin care trece freelancerul, toate vor cântări atunci când face o cotație către client. 

Mi-ar plăcea ca freelancerii mai tineri să se consulte cu cei mai vechi în breaslă pe acest subiect. Și zic asta deoarece m-am lovit de aberații prin care unii facturau exact ca mine, doar că ei în ron, eu în euro. Consider că e relevant să știi cât valorează munca ta și să conștientizezi cât aduci brandului. Și cred cu tărie că un client serios nu va alege niciodată un freelancer doar pentru că are feeuri mai mici, dacă nu oferă calitate, seriozitate și un plus de valoare pentru compania și produsul pe care le reprezintă. Așadar, feeurile se stabilesc plecând de la un standard, dar nu sunt nicidecum unice și bătute în cuie deoarece fiecare proiect e diferit, fiecare client are particularități, volumele și cerințele pot varia. Iar când un “patronaș” întreabă zeflemist un freelancer ce poate face de X euro pentru el, fugi! Feeurile se stabilesc după o analiză a proiectului detaliată, în funcție de durată, de brief și de inputul oferit. Iar când te vinzi pe nimic, e mai greu apoi să fii luat în serios și să speri că a doua oară va fi mai bine.