Orice tip de fobie ai, să știi că înțeleg perfect, dar sunt aici pentru a-ți spune că există metode de a o depăși. Voi vorbi despre fobia mea și modul în care am făcut eu acest lucru, pașii până la acest moment, ceea ce nu înseamnă că procesul este valabil în cazul tuturor. Suntem diferiți, sistemul nervos al fiecăruia e unic, fiecare din noi avem nevoie să ne dăm timp, dar, cel mai important, trebuie înțeles că nicio frică irațională nu poate fi eliminată dacă nu ne dorim acest lucru și nu suntem încă gata să o înfruntăm. Iar acest moment poate să nu vină niciodată, mai ales pentru că nu știm mai mult și credem că nu are cum să existe rezolvare.

Fobia este o teamă irațională, declanșată fie de o situație reală, fie de anticiparea acesteia. Am aflat că fobia este ceva foarte comun în rândul oamenilor, fie că vorbim de cea de zbor, de apă, de înălțime, claustrofobia și multe altele. Fobiile au diferite tipuri de manifestări, fiind numite și tulburări de anxietate. În corp sunt percepute diferit, de la persoană la persoană. În cazul meu, lipsa de control și contact cu pământul în apă însemnau o senzație similară cu moartea, totul se întuneca și mă blocam. Simțeam totul în stomac, iar reacția mea era de paralizie. Drept dovadă, am fost pe punctul de a mă înecă chiar și în Lacul Sărat, undeva în copilărie, lucru aproape ireal. Nu îmi era frică de apă în sine, intram în mare, ocean, dar, doar dacă nu depășea nivelul în care știam sigur că pot controla și că am o suprafață pe care să o ating.

Ce trebuie știut este că nu ne naștem cu nicio fobie, cel puțin nu a fost demonstrat, ci o căpătăm în urma unui eveniment traumatic, pe care, de multe ori, nici măcar nu îl conștientizăm. Fobiile pot fi vindecate prin diferite metode precum: terapia cognitiv-comportamentală în care oamenii învață despre frici, cum să le facă față într-un mod sănătos și să le gestioneze conștient, meditația mindfulness, hipnoza și exercițiile de respirație. Nu există un remediu definitiv pentru toate fobiile. Cum am zis, suntem foarte diferiți, iar, în opinia mea, cel mai bine este să ajungi la cauză, nu doar să te uiți la efect și factori externi, cu ajutorul unui terapeut sau healer. Ceea ce nu e pentru mine și nu am nicio părere este tratamentul medicamentos. Sper, totuși, să nu fie necesar cuiva, ci să vindece fobia prin altfel de metode.

Cum am depășit fobia mea de apă? Au fost multe etape pe care le pot clasifica astfel.

• Negarea – mulți ani, nici măcar nu am realizat că am o problemă, nu mă gândeam că ar conta, pur și simplu nu mi se părea ceva important sau care m-ar putea limita mai departe în viață. Apoi, deși am stat și luni de zile, lângă mare sau ocean, spuneam că sunt ok dacă intru în apa la mal, că oricum nu m-aș aventura și că sunt împăcată cu această frică. Pur și simplu trăiam spunându-mi o poveste: apa e periculoasă și sunt foarte ok dacă nu fac anumite activități.
• Întrebări și dorințe – a venit apoi un moment când mi-am dat seama că mi-ar placea să fac o serie de activități precum caiac-canoe, surf, snorkeling, dar pe care nu le voi trăi în viața asta. Și am început să mă gândesc: dacă, totuși, nu ar fi vreun mod de a reuși.
• Hipnoza – întâmplător ori nu, am făcut un curs de NLP, iar la una din ședințe, am lucrat cu trainerul, acesta fiind și hipnoterapeut, pe fobia de apă. Partea buna e că am putut să ajung rapid la cauză deoarece îmi amintesc cumva conștient, deși e mai mult senzație din inconștient, momentul când am avut impresia că mă înghite apa și că nu îmi mai trebuie. Se întâmpla înainte de 10 ani, în Dunăre. Și iată cum un moment duce la 25 de ani de frică patologică. Hipnoza nu e magie, e pur și simplu un mod de a retrăi emoția de atunci, de a te întâlni cu ea și de a o diminua, un mod prin care adultul de azi dă volumul jos emoției copilului de atunci. Și, posibil că a mers, doar că nu am testat a doua zi.
• Vizualizare și pași mici – de la hipnoză și până la a ști că nu îmi mai e frică de apă, au trecut 2 ani, plecări la mare, intrat în piscină cu colac, încercări de a băga capul sub apă, jucat cu senzațiile în locuri unde mă simțeam în siguranță. Chiar m-am vizualizat de ceva ori cum înot. Totuși, decizia de a merge la înot a venit mai târziu, din varii motive ce țin de muncă, de organizare.
• Cursuri de înot – apoi am intrat în bazin, 2 metri, ceea ce părea imposibil. Și, spre surprinderea mea, deși nu am ajuns încă în punctul în care să fac asta fară susținere, nu mai simt panică în mijlocul apei. M-am împrietenit cu apa și cred că are o energie frumoasă. Mișcarea în apă e foarte diferită de orice altceva la sol, provocatoare, iar asta mi se pare fascinant. Dacă mi-ar fi spus cineva acum 2 ani că o să aștept ora de înot și ziua când nu voi mai avea nicio plută sau bagheta ajutătoare, aș fi zic că nu are cum. Pe vremea aia probabil sunam la Urgențe, acum mă bucur de fiecare încurajare a profesorului și de orice nouă mișcare învățată.

Mai e mult până să urc pe placa de surf, știu asta, dar cred că, mai am 50 de ani în care am timp de toate sporturile de apă. Pentru mine, cea mai mare bucurie și mândrie este că am zis stop! și am vrut să vindec. Cred cu tărie că orice putem rezolva, oricât de mare pare trauma, dacă cerem ajutor, ne reînvățăm sistemul nervos zi după zi și ne amintim că am venit în existenta asta puri, cu mult curaj și fară frici. Poate 2024 va fi și anul tău când îți vei depăși fobia!