Uneori mă întreb de unde vine motivația, a mea, a ta, a fiecărui om. Probabil că nu există o regulă generală pentru motivație în viață. Cu siguranță ține, în primul rând de noi, să avem un motiv pentru care ne trezim dimineața și facem tot ceea ce facem. Să existe ceva care să ne ducă înainte, să ne dea încredere, să ne facă să sperăm, să avem ambiții, să visam, să ne setam obiective. Dar, se întâmplă câteodată să simți că pierzi și te pierzi, că ești prea mic, că nimic nu merge cum trebuie, că totul este pierdut și fără sens. Despre acele clipe aș vrea să vorbesc, despre cum le depășim, fie că ne amintim de copilărie sau suntem la maturitate deplină. Despre cât de important este ca în viața unui om să existe măcar o persoană, acel cineva care să creadă mai mult ca tine, să te încurajeze și să te facă să te ridici.

acel cineva care să creadă mai mult ca tine…

Studiile arată că reacționăm mult mai bine atunci când creștem într-un mediu iubitor în care părinții ne încurajează dorințele și pasiunile. Când acest lucru nu se întâmplă, apar temeri și frustrări. Mai târziu, în adolescență, totul se transformă fie într-un ego imens și dorința de a demostra că se poate, fie adolescentul se închide în el, devine ursuz și se plafonează. Apoi vin primele drame reale în viață, primele îndrăgostiri, inimi frânte, lacrimi și descoperiri. Din nou, este extrem de important dacă ai norocul că prima ta iubire adolescentină să fie o persoană bună care să te încurajeze în ceea ce vrei, sau cineva care încearcă să îți frângă aripile. E ușor să te îndrăgostești, dar e greu că cel de lângă tine să te motiveze să fii mai bun și să te susțină chiar și atunci când ești jos. Cred că această este și rețeta unui cuplu, să devină o echipă, fiecare să îi dea aripi celuilalt când simte că pică în gol. Așa cum părinții sunt primii care modelează un copil, sprijinindu-l sau din contră, rănindu-l și făcându-l să aibă traume, chiar fără a realiza. Cineva să creadă în tine este ca o gură de oxigen, fie că vine din familie, de la școală, din cercul de prieten sau chiar de la un necunscut, cum ar fi un viitor angajator, care vede acea sclipire și dorință din ochii tăi și îți dă o șansă, când nimeni în jur nu o făcea.

Un om se dezvoltă corect emoțional dacă pe parcursul vieții a avut parte de mai mulți oameni care au crezut în el, în pofida răuvoitorilor.

Etapele vieții se schimbă, ne maturizam, învățăm din greșeli. Periodic apar și dispar oameni din viața noastră. Dar, cred că putem să ne luăm o zi, o oră măcar, să prețuim în gând sau să le transmitem mai apoi, pentru tot ce-i care dealungul vieții ne-au încurajat să urcăm mai sus, să depășim o situație de criză, să ne ridicăm de la podea, să fim bine emoțional. Fie că e vorba de părinți, de prieteni, de foști, de colegi, oricine v-a mângâiat sufletul și v-a ținut de mână când era greu, merită un mulțumesc sincer acum când totul e clar și este liniște. Poate că ei sunt singurii oameni realmente care au adus valoare în viața voastră, iar fără ei nu ați fi fost cine și unde sunteți astăzi. Prin noianul de oameni pe lângă care trecem zilic, rămân doar câțiva, aceia care ne-au arătat că putem avea încredere în noi și că merităm chiar și când noi nu o mai făceam. Să le transmitem cel puțin mental energie pozitivă și un gând divin pentru ajutor și să nu uităm să fim și noi la rândul nostru “cineva-ul” cuiva care are nevoie de noi să credem în el/ea!