UNTOLD rămâne cel mai spectaculos festival din România


De fiecare data când revin de la UNTOLD sunt nostalgică și îmi ia câteva zile să îmi revin și să reintru în ritm. Am fost la toate cele patru ediții și pot spune că abia aștept Untold 2019. Pentru mine rămâne cel mai spectaculos festival din România, fără grad de comparație în ce privește artiștii invitați, dar și amploarea spațiului sau organizarea absolut remarcabilă. Mă bucur că mai sunt și alții care gândesc asa, astfel încât Untold este considerat cel mai bun festival tânăr din Europa. Consider că a devenit un simbol național, un pretext excelent pentru ca turiștii să ne viziteze, o carte de vizită atunci când mergi undeva și vrei să dai un indicator actual despre patria ta de român. Cine nu a ajuns nu poate să își dea cu părerea, cine nu a trăit în lumea Untold măcar 24 de ore, cine nu a simțit energia pozitivă din aer, nu are dreptul să zică ceva negativ . Cine a fost nu poate spune că nu i-a plăcut deoarece cu siguranță a găsit cel puțin o activare, o scenă cu muzica preferată și un moment când a simțit ce înseamnă fericirea.

38495652_10156594267348256_876876075227938816_n

Pentru mine, an după an, Untold este despre muzică, în primul rând. Totuși, încerc să ajung și în timpul zilei pentru a descoperi activările brandurilor. În 2018 am avut ocazia să întru la Youtube Space și să filmez. Am fost onorată să fiu acolo și am pus în vlog imagini, dacă sunteți curioși. Am stat destul de mult și în zona Ursus și Cooler deoarece era mult mai liniștită comparativ cu celelalte, astfel încât puteai sta la o conversație și o bere sau apă plată în voie. Am scris pe peretele Alist Magazine, am admirat desenele făcute pe tenișii Converse, deși nu am apucat să îmi personalizez și eu unii, am dansat la Engie unde am făcut o fotografie cu toată gașcă. Aș fi vrut să îmi fac un tatuaj și codițe împletite, dar nu a mai fost timp.

Printre experiențele pe care le ratasem la edițiile precedente se număra cea de la Tram Stage, o zonă unde dansezi într-un tramvai. A fost absolut nebunesc și am râs în hohote. Și uitasem să zic că zilele de Untold nu ar fi fost la fel dacă nu erau barurile Absolut și Lillet, între care am alternat pe toată perioadă festivalului. Anul acesta am avut acces și în zonă de presă și la VIP, astfel că am admirat de sus mulțimea. Este incredibil să simți energia a zeci de mii de oameni în același timp sau să vezi cum fac aceleași mișcări la concerte. Și regret că nu am intrat în autocarul lui Moga, un proiect gândit cu cei de la VISA unde oamenii au putut veni să compună muzică. Aștept continuarea acestei idei și viitorii artiști descoperiți chiar la Untold.

Untold este, cum ziceam, în primul rând despre muzică și artiști care vin aici în premieră la noi în țară. Așa s-a întâmplat cu The Black Eyed Peas, trupa care a făcut un super show. I-am revăzut și pe legendarii The Prodigy și a fost incendiar, demență totală. Am prins puțin și de Șatra Benz și ceva mai mult din Alexandrina, deoarece cred că este important să ne susținem și artiștii locali. Mi-a plăcut Jason Derulo, am sărit ca nebună la Steve Aoki, deși nu am rezistat până la final, am dat din cap la Dub FX. Totuși, motivul principal de a reveni la Untold și momentul cel mai așteptat a fost setul lui Arman van Buuren. ARMIN înseamnă bucurie și o doză de a-mi încărca bateriile. Am rămas cu brio fără voce și mă ofticam că nu mai puteam să cânt, la final. Nici acum nu îmi vine să cred că au fost 7 ore cu Armin și că nu m-am oprit nici măcar pentru o secundă, nici măcar atunci când a început o ploaia torențială de vară. A fost senzațional și îmi doresc că în 2019 să vina cu un Armîn Show Only, așa cum a declarat. Încă o data am zâmbit, am fost nostalgică, am plâns și am fost în culmea fericirii cu olandezul care emană fericire în jur prin mixurile și muzica lui. Și pentru asta mulțumesc organizatorilor Untold deoarece îl aduc de fiecare dată.

38512026_10156594676428256_2625248444138127360_n

38514688_10156597661708256_8460846394981220352_n

38421282_10156591559128256_6028831956874035200_n

Cu siguranță că ar mai fi multe de zis despre Untold, ediția cu nr 4. Sunt curioasă care au fost momentele voastre preferata, dacă ați ajuns. Dacă nu, sper că v-am convinsă să fiți prezenți la anul. Eu voi fi cu siguranță acolo! Până atunci, rămân cele două clipuri pe care le găsiți pe canalul meu de Youtube la care, dacă nu ați făcut-o încă, m-aș bucura enorm să vă abonați. Ne vedem în 2019, UNTOLD!

  • 38
    Shares
  • August 17, 2018
-->

Poate te interesează

10 Lucruri care îți ridică moralul în izolare
March 26, 2020
Atelierele Încrederii sau cum susținem educația copiilor defavorizați
October 24, 2018
Câteva lucruri utile dacă ajungi la UNTOLD
August 02, 2018
Cum s-a schimbat Electric Castle de la primele ediții
July 28, 2018
Un UNTOLD ABSOLUT și cel mai frumos răsărit cu Armin! (P)
August 07, 2017
Hai cu mine la petrecerea The Date 1 an! (C)
May 23, 2017

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *