Pe parcursul vieții mele am avut parte de perioade grele și foarte grele. Pe unele am știut să le gestionez mai ușor, pe altele mai greu și am avut nevoie și de terapie. Am plâns de fiecare dată, mult, am ales să sufăr și să mă pedepsesc singură. Am învățat târziu că sunt singura care mă face să sufăr și că orice situație, oricât de dramatică ar părea, are o parte bună. Ba chiar, privind retrospectiv, pot spune că momentele când am fost cel mai jos au fost cele mai pline de învățături, cele care m-au făcut să devin omul complex și matur de azi, cele care mi-au arătat o altă față a situației și cele în urmă cărora am urcat de două ori mai sus, mai ales din punct de vedere emotinal.

Paradoxal sau nu, sunt recunoscătoare pentru durere. Au fost clipe când credeam că lumea mea s-a sfârșit doar pentru că am terminat o relație, momente când m-am luptat cu insomnii să găsesc soluții, când nu știam dacă îmi voi putea plăti facturile, când cei dragi erau bolnavi, când mie îmi era rău fizic, când nu îmi găseam rostul și totul cu mine și în viața mea mi se părea greșit. Dar, fiecare astfel de perioadă dureroasă a venit cu iubire. Mai multă decât până atunci, câtă nici nu conștientizam că am în viața mea. Suntem adesea pe pilot automat, facem lucrurile din reflex și nu realizăm că cei din jurul nostru ne iubesc. Doar când cineva îți frânge inima vezi că prietena ta te ține în brațe și te scoate din stare. Doar când îți dai demisia afli că părinții te susțin indiferent de decizie. Ei sau altcineva, dar descoperi că ești iubit. În perioade grele redescoperi câtă iubire ai, câtă ți se oferă și că totul poate fi reparat.

Durerea este bună dacă aduce evoluție, dacă te scutură de vechi credințe, dacă îți dă un imbold după ce ai consumat-o să mergi mai departe pe alt drum, dacă îți dezvăluie cine merită să rămână sau nu lângă tine.

În ultima perioadă am fost praf emoțional. Dintr-un cumul de factori. Dar, nici nu știam ce oameni calzi am în jur, nici cât de săritori pot fi, nici că o discuție de suflet vine cu împăcare sufletească. Sau poate nu am fost niciodată atât de pregătită să înțeleg. Am avut inspirația să mă uit la tot felul de clipuri de la TedeX, precum și să citesc cărți despre cei care, în urmă unor traume, au aflat cât sunt de puternici. Nu doar că, prin comparație, mie nu mi s-a întâmplat nimic grav, dar am empatizat cu mesajul unic transmis: doar în perioade extrem de grele descoperi cât de multă iubire poți primi. Iar mesajul nu este acela de a te complace în suferința, nici de a refuza să suferi. Mesajul este că lumina nu poate exista fără întuneric și că ești singurul responsabil pentru modul în care reacționezi la rău. Poți alege să devii astfel sau poți alege să ierți, să devii mai bun și mai blând, să te scuturi și să înveți. Dar, cel mai important, este să fii prezent și să vezi cât de norocos ești pentru aceste încercări care i-au făcut pe cei care te iubesc să îți dovedească acest lucru!