E greu, e al naibii de greu, uneori doare, alteori îți e frică, câteodată abia aștepți să fii din nou liber și să te regăsești –finalurile nu sunt niciodată miere și lapte. Inevitabil vin cu frustrarea că unul din doi sau amândoi au greșit, cu resentimente, cu acuze pe care chiar dacă nu le spui îți inundă mintea. Pentru unii povestea se încheie prea repede, fără a găsi motiv să mai lupte. Alteori, prelungim la infinit ceva din teama de a o luă de la zero, pentru că ne leagă prea multe, pentru că împărțim un trecut, pentru că familia nu ar fi de acord, sunt copiii la mijloc. Și ne ducem nefericirea până explodăm. Și cel mai crud este când unul speră și visează, iar celălalt caută o portiță de ieșire, fără a da măcar un avertisment. Nici nu contează dacă doi oameni au fost împreună 1 luna sau 1 deceniu. Mai mult sau mai puțin, despărțirile nu sunt plăcute și nimănui nu-i plac. Doar că, o parte dintre noi suntem capabili să ne asumăm o ultimă discuție, în timp ce alții bagă capul în pământ și aleg să ignore cu lașitate până trece totul și până nu vor mai fi nevoiți să dea explicații

Ceea ce definește o relație bună nu este niciodată finalul ei. Nu există o rețetă bună de a face acest lucru, oricum ai da-o. Dar, să spui deschis ceea ce simți sau nu mai simți și să închei privind omul pe care cândva îl țineai de mână și cu care ai împărțit nopți romantice și mii de gânduri, este nu doar un semn de maturitate, este o dovadă de bun simț. Oricât aș vrea să înțeleg că avem moduri diferite de a acționa, nu pot găsi o scuză celor care se ascund, care dispar, care ignoră și care presupun reacții și evită conversații incomode. Cea mai tristă parte este că un astfel de comportament creează relații în lanț care degenerează cu jigniri, schimb de replici tăioase, priviri urâte aruncate ulterior într-o întâlnire întâmplătoare. Mai mult decât orice, lașitatea de a privi în ochi și a spune adio aduce acea stare de greață și reflexul de a-ți impune să crezi tot ce este mai urât despre celălalt. Și nu, sigur nu e chiar așa!

Nu o să pricepi  de ce acționează “lașii” astfel și nici nu trebuie. Dacă lupți să afli, posibil că doar tu vei suferi pentru josnicia lor. Gândește-te că ai în față viitorul și că acesta te întreabă dacă ești pregătit să îl alegi sau te afunzi în ceea ce a fost. Dacă vei continua să te întrebi, viitorul te lasă să îți înveți lecțiile. Până ajungi în acel punct și poți să dai drumul la ceea ce a fost pentru a îmbrățișa ce va veni. Cred că puterea de a ierta și de a da laoparte un sfârșit prost pentru a păstra doar ceea ce a fost bun cu voi doi, este apanajul oamenilor întregi sufletește. Și tot ei vor fi cei care vor spune tot ceea ce simt, vor cere scuze, vor transmite gânduri pozitive pentru persoana incapabilă de a le oferi un “bun-rămas!”. Cu riscul de a părea o atitudine nebunească pe care cei lași nu o vor înțelege. Dar liniștea este a celor care au înțeles că trebuie să închei cu totul un capitol pentru a începe unul nou. Iar acesta nu se încheie dacă dai file albe, amânând să vorbești. Iar viitorul încă se uită în ochii tăi și așteaptă să îl primești în inimă! Încearcă! 🙂

Foto: Corina Anghelescu