Ghid de bună purtare la protest
În așteptarea schimbării, pe 5 februarie 2017, mai ieșim o dată în stradă pentru a protesta împotriva unei ordonanțe strigătoare la cer, a unor politicieni care ne sfidează și ne tratează cu dispreț, a unui sistem îmbâcsit și pe care l-am înghițit prea mult. Nu mai este doar despre anularea unei ordonanțe, ci despre dovada vie că o mână de corupți a cărui loc este după gratii nu ne pot prosti atât de ușor. Toți cei care au ieșit merită respect și sunt cei care au reușit să arate lumii întregi că poporul are voce și că nu poate fi călcat în picioare de un partid, manipulat de media plătită și nici speriat de o galerie trimisă la ordinul cuiva. Protestatarii de acum sunt dovada vie că în România mai există bun simț, speranță și dorința de a trăi într-o țară civilizată. Ceilalți care fie că nu au înțeles, fie că au anumite interese, fie că le-a fost teamă, fie că nu le păsa ca și cum nu ar trăi aici, fie că pur și simplu trăiesc în lumea lor guvernată de alte valori, nu ne descurajează. Ne întristează, dar nu ne opresc în a merge până la capăt, adică până când vom simți că am adus conștientizarea că suntem importanți, noi, contribuabilii, cei care muncim în corporații sau nu, cei care am înghețat seri la rând din convingere, cei care am lăsat orice altceva pe plan secund pentru a fi în piață. Și a contat!
Diseară, după ora 18:00, românii mai ies încă o dată în stradă. Probabil mulți vin pentru prima oară, așa că, atât ei cât și ceilalți trebuie să nu uite:
–lasă acasă fluierelele, vuvuzelele și alte obiecte care produc zgomot inutil și care acoperă voci. spune alături de ale mii de alte glasuri ce nu e bine și ce îți doriți, fără a distorsiona mesajul!
–la momentul imnului, stai jos, cântă, închide ochii și simte. e de prost gust să rămâi în picioare pentru că sfidezi mulțimea la fel ca Dragnea și ai lui. și taci, măcar alea 5 minute, ține-ți gura, că ai timp apoi destul de palavre!
–nu arunca nici măcar o hârtiuță pe jos. ia orice sticlă goală și ambalaj cu tine la plecare și nu considera că piața unde protestezi e un stadion!
–nu înjura inutil, nu fi agresiv, nu te împinge. va fi nebunie, vor exista instigatori dezaxați, nu e cazul să li te alături. nu te arunca în altfel de mesaje pe lângă scopul acestui protest. aici nu e despre băgat și scos, ci despre un mod civilizat de a transmite că ne-am săturat!
–ia la tine apă, ciocolată, ceai cald. împarte și cu cei din jur. nu uita de pancardă, de steag și de o lumânare, o lanternă, orice obiect luminat.
Pe mine mă găsiți în față la Guvern în București. Simt că vine primăvară și odată cu ea și credința că România mea va fi mai frumoasă de mâine încolo!
- February 5, 2017