10 lecții de la 2020 pentru 2021
2020 a fost complet diferit de tot ceea ce așteptam și multe lucruri au fost date peste cap. Cu toții am avut parte de planuri schimbate, de pierderi mai mici sau mai mari, dar, simt și cred că totate acestea au generat și o serie de alte oportunități, de regândire, de introspecție, de reașezare a lucrurilor, de descoperire și de conștientizare. Personal, am avut un an bun, dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre cum am trecut și prin pierdere, prin anxietate, prin tristețe, prin singurătate, fără însă a mă demoraliza. Dimpotrivă, sunt absolut recunoscătoare pentru fiecare din acestea, deoarece m-au ajutat să devin și mai puternică, mai echilibrată emoțional și mai puțin superficială. Iar pentru mine acestea compensează orice nu a fost ok și aș spune chiar că 2020 a fost un an excelent, memorabil, care m-a ajutat să evoluez.
Ce am învățat de la 2020
Poți pierde totul într-o zi și e ok
Îmi amintesc de ziua din martie când am pierdut aproape toți clienții într-o zi, în Bali, cu știri despre lockdown, cu senzația că totul se prăbușește și că echilibrul financiar la care ajunsesem după câteva luni de tras a fost, din nou, dat peste cap. Mi-a luat o săptămână să discut cu mine și încă una să trec la acțiune și să găsesc soluții concrete. În nicio lună, semnam alți patru clienți noi, ceea ce a însemnat câștiguri mult mai mari. Am regândit procesul, am făcut mai multe master class-uri, am dezvoltat un training pentru antreprenori care a continuat apoi cu alte 3 ediții și am realizat că, indiferent dacă pierzi tot, atât timp cât te bazezi pe tine și ceea ce știi, poți construi oricând totul înapoi de la zero.
Poți avea anxietate și e ok
Anxietatea e firească și des întâlnită în rândul oamenilor foarte ocupați, dar nu ea în sine este o problemă. Ceea ce este grav este a nu fi conștientizată și a nu fi tratată. Am avut două faze anul acesta, una înainte de a pleca în Bali, alta în toamnă, dar, am avut și norocul de a-i ști semnele, ca mai apoi să o accept, să mă joc cu ea și să nu o las să mă controleze. Cauzele ei le știu și țin de un cumul de factori, pe plan personal și profesional. Totuși, e mai relevant să ne dăm voie să trecem prin ea, să ne alocăm timp pentru sport, somn, orice ne face bine, poate yoga și meditație, iar într-o zi dispare.
Poți plânge și e ok
Plânsul este un mod excelent de a elibera emoțiile negative, de a ne descărca de tot ce nu este ok și de a șterge cu lacrimi deciziile sau situațiile proaste pe care le-am atras. Nu e primul an când descopăr asta, dar și în 2020 am plâns destul de mult, fie voit, fie la nimicuri precum un serial, fie ajunsă în fața unei situații. Eu plâng de nervi, de dezamăgire față de mine pentru că am permis unora să mă dezamăgească, plâng când mă oftic pentru că pierd ceva, plâng când simt că nu s-a înțeles ce am vrut de fapt să transmit. Dar, fiecare episod de plâns mă face să revin mai puternică la realitate și îmi dă idei noi și senzația că pot începe iar. Ceea ce și fac.
Poți fi trădat și e ok
2020 este și primul an din viața mea când nu mai cred că prietenia e atât de importantă și că prietenii sunt pentru totdeauna. Am simțit trădare, lipsă de loialitate, falsitate și am suferit. Nu pentru cei care au făcut asta, deoarece știu că ei atâta pot, fiind prea mici spiritual, ci pentru că eu încă pun la suflet. Totuși, mă bucur că s-a întâmplat deoarece sunt mândră de valorile și integritatea mea. Cred că trebuie să dăm petrecere când un așa zis prieten ne trădează, minte sau pleacă, deoarece înseamnă că nu îi era locul lângă noi sau că drumul nostru, pur și simplu, s-a încheiat.
Poți fi singur și e ok
Nu credeam că 12 luni pot trece fără o relație, deoarece întotdeauna a fost cineva în peisaj. Dar, acest an a fost cel mai bun pentru că mi-am dorit să fiu singură tocmai pentru a înțelege ce simt, de ce și pe cine iubesc, ce nu accept în relații, ce nu îmi doresc de la un bărbat. Pentru mine este important să fiu singură și liniștită mult mai mult decât să fiu cu cineva pe care nu îl iubesc. Nu cred în semi iubire, nu cred în jumătăți de măsură, nu cred în încercări, nu cred în compromisuri pe acest capitol. Este minunat să fii singur când știi cine ești și ești fericit cu viața ta. O altă persoană e un plus, nu o jumătate, un plus care să îți aducă bucurie, nu care să îți trebuiască, un plus care este bun pentru suflet, nu un decor pentru presiunea societății.
Poți avea o zi proastă și e ok
Ca orice obsedat de a controla tot, nu îmi dau voie mai niciodată să am o zi proastă și consider că fără mine se va termina pământul și că voi dezamăgi oameni care depind de mine. Totuși, au fost câteva exemple anul acesta, în care, fie nu am avut acces la net forțat, fie efectiv mi-a fost rău, în care am pus totul pe pauză. Am aflat astfel că nu trebuie să răspund la tot instant, că e ok să îmi dau voie să am o zi proastă, să zac în pat, să nu lucrez. Nu ești mai puțin valoros dacă ai o pasă aiurea, atât timp cât apoi te aduni și revii cu și mai multe idei bune.
Poți lua decizii impuslsiv și e ok
De când mă știu lucrez cu a mă echilibra și a nu mai reacționa instinctiv, pe plan profesional și personal. Totuși, de cele mai multe ori primul instinct e și cel corect, deși nu e mereu diplomat să îl urmezi. Cred că, atât timp cât îți menții coloană vertebrală și nu îți calci propriile valori, poți lua decizii impulsiv uneori, fie că asta înseamnă să rupi un contract, să acorzi un fee mai mic, să cumperi o geantă scumpă. Orice te face fericit și care nu afectează pe alții, este în regulă. Nu cred că ar trebui ca cineva să îți spună ce să faci, cum să îți administrezi finanțele sau relațiile, deoarece doar tu știi ce simți, ce ai trăit, cum a apărut acea idee.
Poți spune NU și e ok
O lecție a vieții mele, nu doar a anului, a fost să învăț să zic nu, asumat și direct, fără a pune floricele. Acest lucru se întâmplă atunci când înveți să te iubești și să te cunoști, când nu accepți să fii pus în situații nedorite, când nu trăiești pentru a le face pe plac altora. E ok să nu asculți pe cineva care se plânge la infinit, e ok să elimini oameni toxici, e ok să nu dai mereu dreptate clientului, e ok să spui ce consideri. Oricine nu înțelege acest lucru nu merită să fie în viața ta, deoarece nu te respectă, din moment ce nu îți respectă deciziile și opiniile. Iar bun sau rău nu există, ci depinde de context și de realitatea celui care face această judecată.
Poți procastina și e ok
Și aici am luptat cu mine, mai ales în zilele în care am muncit până la 14 ore pe zi. Au fost luni de zile când m-am forțat până la epuizare cu munca. Nu regret, dar acum știu că a-ți aloca timp pentru tine, pentr a te relaxa și răsfața, nu înseamnă a pierde timp, ci, din contra, înseamnă a te energiza pentru a fi mai productiv apoi. E foarte ok ca, din când în când, să închizi internetul, să te plimbi pe străzi, să te uiți la Netflix, să faci orice îți aduce fericire înainte de a intra din nou în joc.
Poți greși și e ok
Există o vorbă care spune că numai cine nu muncește nu greșește. La fel se întâmplă și în relații, de orice natură, e imposibil să nu greșești când te implici. Oamenii fac greșeli, dar cel mai important este cum reacționezi în fața greșelii, dacă ai curajul să o recunoști, cum remediezi situația și, mai ales, ce faci pentru a compensa pentru ea și pentru a o repara. Eu simt că am greșit față de unii oamenii, deși supărarea nu era despre ei, ci avea alte cauze. Am fost poate și mici greșeli profesionale, dar am știut, de fiecare dată, să ofer ceva mai mult în schimb. Cred că ceea ce diferențiază un om de valoare de unul mai puțin valoros nu este faptul că face greșeli, ci reacția de după.
Sunt curioasă să aflu care este cea mai mare lecție pe care ai primit-o de la pandemie și de la 2020?
- December 23, 2020