Acum o lună coboram din avion și chemam un taxi. Drumul de la aeroport acasă, după o lună de zile în Indonezia, a fost extrem de pustiu. Știu că era o zi caldă, 21 martie și că mă uităm că au înflorit copacii în București. Am revenit în țară în plină pandemie și nu știam atunci, cum nu știu nici acum, dacă urmează să stau o lună, două sau mai mult singură. Cert este că, am ales să fac asta și pot spune, 35 de zile mai târziu, că nici eu nu știam că sunt o persoană atât de introvertită. Sau poate că nu sunt, dar am învățat în timp să îmi placă atât de mult să stau cu mine, încât nu îmi lipsesc prea multe lucruri din viața dinainte de stare de urgență, cu mici excepții. Totuși, recunosc cinstit că am decis să iau perioada asta ca pe o lecție și o descoperire interioară, în care să pun în balanța cine și ce este important, ce îmi doresc, ce mă ajută să fiu bine și ceea ce nu vreau să mai fac.

Indiferent de ceea ce vor alege ceilalți să faca mai departe, eu, cu siguranță, voi ști să prețuiesc și mai mult orice întâlnire și orice clipă când am șansa de a sta la o discuție profundă cu cei dragi sau chiar și cu necunoscuți. Deși fugeam și înainte de petreceri și nu sunt genul care să creeze dependențe de persoane (nu mai sunt), simt cât de importante sunt relațiile sociale, cât de bine ne face să dormim cu cineva, să vedem un zâmbet, să auzim o voce fără microfonul telefonului, să ținem pe cineva drag în brațe. Am aflat că, fie că ești introvertit sau extrovertit, e mult mai bine să nu fii singur și să știi că există cineva acolo cu care să vorbești, să râzi, să împarți știri sau glume, să te asculte atunci când te apasă ceva. Pandemia mi-a reamintit ceea ce știam, nimeni nu te iubește mai mult precum părinții și frații tăi, prieteniile adevărate se număra pe degetele de la o mână, cunoștințele dispar rapid când nu există un context social, cine te vrea te caută și cine te iubește va găsi o metodă să ți-o arate. Prețuiesc de două ori mai mult acum faptele, ci nu vorbele. Am și mai puțină tolerantă la joculețe inutile, pun și mai mult accent pe discuții despre suflet și aspirații și nu empatizez cu bârfele, teorii ale conspirației și oameni care îți consumă energia și te seacă de puteri cu o stare proastă.

Am mai descoperit în mine echilibru și liniște. Știam că le am de ceva ani, dar acum am primit dovada. Asta însemna că nu am avut niciun moment de anxietate, nicio panică, nicio grijă asupra viitorului. Și cred că totul se datorează aprofundării spirituale din ultimii ani, parte pe care am pus accent și acum. Sesiunile de yoga și meditație nu au fost degeaba. Cei care au o credință acum sunt cu sigurantă cei mai câștigați. Să știi cine ești, cât valorezi, că oricând poți pierde totul că apoi să o iei de la capăt, să fii sigur pe puterile tale și, mai ales, să înțelegi că nu există certitudine niciodată, cu sau fără pandemie, sunt armele mentale care te fac un om puternic și invingător. Și eu le am, ceea ce a fost o bucurie. Am pierdut 4 din 5 clienți stabili în 2 zile înainte de a pleca din Bali. Nu am avut nici măcar o secundă de tristețe deoarece știam că vor veni alții. M-a călit primul an de freelancing, dar mi-a fost extrem de bun acum pentru a înțelege că nu e nicio panică când pierzi ceva deoarece face loc pentru nou. Două săptămani mai tarzi semnăm alți 4 clienți, iar zilele trecute a revenit deja unul din cei care puseseră business-urile pe stop .

Perioadă de izolare te poate ajuta să încerci să schimbi ce nu îți place la tine, fie că era vorba de un comportament impulsiv, de tendința de a fi coleric, de gelozie, de orice. Dacă vrei. Dacă nu, poți alege să le accentuezi și să ieși și mai rău psihic. Cred cu tărie că totul e o alegere. Eu încă lucrez la câteva lucruri la mine, cum ar fi acela de a nu mă mai entuziasma la orice, de a lăsa totul să se întâmple până să povestesc cuiva, de a nu mai crede că ceilalți vor gândi ca mine, de a înțelege că fiecare percepe prin propriul filtru și că uneori ceea ce mie mi se pare logic și firesc este aberant pentru celălalt. Lucrez prin meditație, prin discuții cu mine, prin exerciții în care mă analizez în interacțiunea cu ceilalți. Nu sunt deloc perfectă, așa că încă mai pierd bătălii. Cu mine deoarece eu sunt cea care pierde atunci când ofer mai mult decât mi se dă sau de cât merită cineva.

Nu sunt convinsă că omenirea se va schimba, dar cred că Planeta avea nevoie de perioada asta. Eu una o să fiu mult mai atentă la ceea ce cumpăr, dar nu din cauza crizei economice, ci pentru că vreau să continui ceea ce am început acum 2 ani și anume să dezvolt un stil de viață minimalist pe cât posibil și să nu încurajez consumerismul. E în regulă să ne răsfățam din când în când, să ne oferim nouă înșine cadouri, dar cred că toți consumăm prea mult, avem prea mult din orice și, cum vedem și acum, nu ne trebuie realmente nici măcar 5%. Luxul însemnă timp pentru tine și cei dragi, nu haine de brand, nu un ruj care costă cât chiria unui om sărac. Așa cum, pe de altă parte, toți suntem vinovați că ne-am dorit totul rapid, am făcut exces de zboruri low cost, ne-am condus mașinile prea mult, am folosit prea mult plastic. Poate conștientizam acum în pandemie că e minunat să avem aer curat și că fiecare din noi putem contribui cu câte puțin.

Și am mai aflat că nu mă plictisesc niciodată în casă. Fiecare zi începe cu recunoștință pentru Univers pentru că pot respira și că sunt sănătoasă. Apoi am o mie de lucruri de făcut, de la citit, sport, lucrat mai mult ca înainte, gătit, curățat, dansat, stat în grădină, jucat cu câinele meu, amenajat casă, probat ținute, făcut limonadă, descoperit un album de artă, început un curs nou, văzut un serial și filme, gândit la noi proiecte, scris, filmat, editat. Avem ce face, iar a-ți da voie să fii creativ și să descoperi cât de mult potențial neexploatat ai, e minunat acum. Dacă nu o faci înseamnă că ai ales să te complaci, nu că nu poți. Cred că ne putem reinventa, cred că acum trebuie să ne întrebăm dacă chiar ne place ce facem. Sunt una dintre norocoasele care adoră să lucreze pe cont propriu, de acasă ca și înainte și care a făcut din pasiune profesie care îi aduce un venit bun. DAR, oricine poate găsi ceva mic, de la personalizare pahare, până la programare, predat o limbă străină, pictat, orice îți ține mintea ocupată și te face să regândești dacă jobul actual este cel pe care l-ai visat și unde merită să îți consumi anii.

Habar nu am ce va mai fi, iar asta cred că e o altă lecție acum: să nu ne mai facem planuri. Știu doar că, dacă restricțiile se ridică pe 15 mai, eu nu prea voi ieși cel puțin două săptămâni. Îmi e dor de familie și de natură cel mai mult, de povești cu prieteni la un vin, de zburat, de colindat pe străduțe, de alergat în parc, de cerut o comandă la restaurant, de mare, de plecat de acasă fără declarație la orice oră. Sigur că și eu am doruri și că aș vrea să fie altfel, dar am luat luna de izolare singură pentru a mă descoperi pe mine și pentru a învăța o mulțime de lucruri noi. Și e bine și liniște, ceea ce sper să fie și la voi și să ne revedem curând la o terasă pentru a ne saluta fără mască!